Aparatul cu lumină polarizată este calificată ca dispozitiv medical atât în România cât şi în Uniunea Europeană.
Cum ne ajută terapia cu lumină polarizată?
Terapia cu lumină polarizată poate fi aplicată pe orice suprafața a corpului. Ea poate fi utilizată atât pentru tratarea adulților, cât și a copiilor, fiind utilizată ca mijloc complementar de tratament sau ca modalitate de întreținere a stării de sănătate.
Terapia cu lumină polarizată se face cu o lumină similară celei solare, dar fără radiații UV (care devin periculoase de la o anumită valoare). În realitate vorbim despre o lumină polarizată liniar, cu o intensitate constantă, fără oscilații şi de energie joasă. Utilizăm o lumina policromatică*, cu lungimea de undă între 480-750 nm (cu un grad de polarizare aproximativ 99%), care conține unde de lumină vizibilă şi o parte a spectrului infraroşu apropiat.
În urma terapiei cu lumină polarizată se obțin efecte de biostimulare a activității celulare – inclusiv de mobilizare a celulelor de apărare ale organismului – de reglare a proceselor biologice. Un efect benefic se înregistrează și asupra fluxurilor sangvine din zonele tratate, ceea ce contribuie la accelerarea regenerării rapide a țesuturilor.
Terapia cu lumină polarizată poate fi folosită pentru tratarea diferitelor afecțiuni ale pielii (leziuni, cicatrice, eczeme, dermatite), stimularea efectului de regenerare a unor organe sau a cartilajelor articulare ori, în general, pentru stimularea stării de bine a întregului organismului.
Ce beneficii produce terapia cu lumină polarizată:
– Întărește sistemul imunitar prin stimularea metabolismului propriilor celulele;
– Regenerează tegumentele prin creșterea absorbției de oxigen în țesuturi;
– Reglează sistemul endocrin;
– Creşte mobilitatea articulaţiei;
– Reduce inflamațiile și diminuează durerea;
– Echilibrează metabolismul celular;
– Îmbunătățește circulația sangvină și pe cea limfatică;
– Combate stresul, oboseala și tulburările de somn;
– Este un adjuvant eficient în tratarea depresiei;
– Calmează sau atenuează durerea;
– Favorizează reechilibrarea energetică a organismului.
Efecte dermatologice cu rol cosmetic:
- Revitalizarea pielii obosite, terne și uscate
- Minimizarea porilor tenului
- Netezirea ridurilor de expresie
Ce afecțiuni și boli se pot trata prin terapie cu lumină polarizată:
- Plăgile postoperatorii şi post-traumatice, arsuri, ulcere varicoase și de decubit;
- Eczeme, acnee, psoriazis, herpes simplex, zona zoster, infecții bacteriene superficiale la nivelul pielii;
- Afecțiuni osteo-articulare – osteoporoză, gonartroză, artroză, spondiloză, spondilită anchilozantă, sindromul tunelului carpian;
- Traumatisme ale sistemului musculo-articular: entorse, luxații, tendinite, bursite, rupturi de ligament sau musculare, sindromul cotului tenismenului;
- Afecțiuni circulatorii – boli arteriale, hipertensiune;
- Afecțiuni ORL – rinite, sinuzite, alergii;
- Afecțiuni pediatrice (dermatologice, afecţiuni respiratorii, alergii, afecțiuni și deficite musculoscheletale și neurologice).
Ce înseamnă lumină policromatică?
Lumina policromatică nu are o singură lungime de undă – așa cum are lumina de tip LASER –, ci are un spectru larg de lungimi de undă, care conține lungimile de undă ale luminii vizibile și o porțiune din intervalul de radiații infraroșii apropiate. Lumina polarizate folosită de noi, cu scop terapeutic, are lungimi de undă ce variază între 480 și 780 nm.
Terapia Aparatul cu lumina polarizată oferită de compania noastră are 3 variante :
Active Light Pro
Sistem de terapie cu lumină polarizată
Active Light PRO este un sistem de terapie cu lumină polarizată care poate fi folosit pe orice suprafață a corpului. El poate fi folosit pentru menținerea și întreținerea stării de sănătate a adulților și a copiilor.
Sistemul de terapie cu lumină polarizată Active Light PRO este prevăzut cu o unitate optică ce emite o lumină similară celei solare, dar fără radiaţii UV (periculoase de la un anumit punct), emite o lumină polarizată liniar cu o intensitate constantă şi fără oscilaţii. Lumina emisă este policromatică, cu lungimea de undă între 480-750 nm (grad de polarizare peste 99%), conţinând undele de lumină vizibilă şi o parte a spectrului infraroşu apropriat.
În urma utilizării Active Light PRO se obțin efecte similare de biostimulare a activităţii celulare și de reglare a procesele biologice, asemănătoare celor obținute cu ajutorul luminii naturale, cu diferenţa că acestea pătrund în profunzimea ţesuturilor până la aproximativ 4 cm.
Caracteristici şi utilizarea sistemului de terapie cu lumină polarizată
Lampa Active Light PRO are un diametru de aproximativ 11 cm și este prevăzută cu un suport funcţional pentru podea şi/sau pentru masă, care asigură fixarea acesteia pentru o utilizare cât mai comodă.
Cum utilizăm corect lampa Active Light PRO
Pe durata terapiei cu lumină polarizată, lampa Active Light PRO trebuie orientată către zona afectată, la o distanţă de 5-10 cm. Chiar dacă, la început, veți simți un mic disconfort provocat de căldura emanată de lampă, nu măriți distanța față de zona tratată.
Înainte de pornirea lămpii și de începerea terapiei este bine să curăţaţi zona destinată tratării. Pentru o eficienţă sporită, vă recomandăm să aplicaţi terapia zilnic, două şedinţe a câte 5-10 minute fiecare.
După finalizarea ședinței de terapie, nu uitați să deconectați lampa de la sursa de alimentare.
Specificatiile Produsului
Descriere
- Alimentatorul de energie : 230 V / 50 Hz
- Puterea specifică a becului de halogen : 20 W
- Diametru aproximativ filtru : 11 cm
- Clasă de protecţie : Clasa III
- Grad de protecţie împotriva corpurilor solide şi a umezelii : IP 20
- Temperatura culorii : 3100 K
Densitatea de putere specifică
- la 2 cm distanţă, 30 mW / cm²
- la 5 cm distanţă, 9 mW / cm²
- la 13,4 cm distanţă, 5 mW / cm²
- Gradul de polarizare, peste 99% (480 – 750 nm)
- Greutate, 0,8 kg
- Etichetare CE 1979
Active LED+
Sistem de terapie cu lumină polarizată
Active LED + este un sistem de terapie cu lumină polarizată care poate fi folosit pe orice suprafață a corpului. El poate fi folosit pentru menținerea și întreținerea stării de sănătate a adulților și a copiilor.
Sistemul de terapie cu lumină polarizată Active LED + este prevăzut cu o unitate optică ce emite o lumină similară celei solare, dar fără radiaţii UV (periculoase de la un anumit punct), emite o lumină polarizată liniar cu o intensitate constantă şi fără oscilaţii. Lumina emisă este policromatică, cu lungimea de undă între 480-750 nm (grad de polarizare peste 99%), conţinând undele de lumină vizibilă şi o parte a spectrului infraroşu apropriat.
În urma utilizării Active LED + se obțin efecte similare de biostimulare a activităţii celulare și de reglare a procesele biologice, asemănătoare celor obținute cu ajutorul luminii naturale, cu diferenţa că acestea pătrund în profunzimea ţesuturilor până la aproximativ 6 cm.
În urma utilizării Active LED+ se obțin efecte similare de biostimulare a activităţii celulare și de reglare a procesele biologice, asemănătoare celor obținute cu ajutorul luminii naturale.
Caracteristici de utilizare ale sistemului de terapie cu lumină polarizată
Lampa Active Led+ are un diametru de aproximativ 6 cm și este prevăzută cu un suport funcţional pentru podea, care asigură fixarea acesteia pentru o utilizarecât mai comodă.
De altfel, avem posibilitatea de a se roti lampa la 360°, aceasta permite folosirea confortabilă a terapiei din aproape orice unghi, printr-o cât mai bună poziționare, favorizând penetrarea luminii în profunzimea ţesuturilor.
Cum se folosește corect lampa Active LED+
Pe durata terapiei cu lumină polarizată, lampa Active LED+ trebuie orientată către zona afectată, la o distanţă de 5-10 cm. Chiar dacă veți simți un mic disconfort provocat de căldura emanată de lampă, nu măriți distanța față de zona tratată.
Înainte de pornirea lămpii și de începerea terapiei este bine să curăţaţi zona destinată tratării. Vă recomandăm două şedinţe a câte 5-10 minute pe zi.
După finalizarea ședinței de terapie nu uitați să deconectați lampa de la sursa de alimentare.
Specificatiile Produsului
Descriere
- Alimentatorul de energie : 230 V / 50 Hz
- Puterea specifică a becului de halogen : 20 W
- Diametru aproximativ filtru : 6 cm
- Clasă de protecţie : Clasa III
- Apărarea împotriva obiectelor străine şi a umezelii : IP 20
- Temperatura culorii : 3100 K
Densitatea de putere specifică
- la 2 cm distanţă : 30 mW / cm²
- la 5 cm distanţ : 9 mW / cm²
- la 13,4 cm distanţă : 5 mW / cm²
- Gradul de polarizare : peste 99% (480 – 750 nm)
- Greutate : 0,8 kg
- Etichetare CE : CE1979 .
Active LED
Sistem de terapie cu lumină polarizată
Caracteristici de utilizare ale sistemului de terapie cu lumină polarizată
Active LED este un sistem de terapie cu lumină polarizată care poate fi folosit pe orice suprafață a corpului. El poate fi folosit pentru menținerea și întreținerea stării de sănătate a adulților și a copiilor.
Sistemul de terapie cu lumină polarizată Active LED este prevăzut cu o unitate optică ce emite o lumină similară celei solare, dar fără radiaţii UV (periculoase de la un anumit punct), emite o lumină polarizată liniar cu o intensitate constantă şi fără oscilaţii. Lumina emisă este policromatică, cu lungimea de undă între 480-750 nm (grad de polarizare peste 99%), conţinând undele de lumină vizibilă şi o parte a spectrului infraroşu apropriat.
Lampa Active LED are un diametru de aproximativ 4 cm.
Cum se folosește corect lampa Active LED
Pe durata terapiei cu lumină polarizată, lampa Active LED trebuie orientată către zona afectată, la o distanţă de 5-10 cm. Chiar dacă, la început, veți simți un mic disconfort provocat de căldura emanată de lampă, nu măriți distanța față de zona tratată.
Înainte de pornirea lămpii și de începerea terapiei este bine să curăţaţi zona destinată tratării. Vă recomandăm două şedinţe a câte 5-10 minute pe zi.
După finalizarea ședinței de terapie, nu uitați să deconectați.
Specificatiile Produsului
Descriere
- Alimentatorul de energie : 230 V / 50 Hz
- Puterea specifică a becului de halogen : 20 W
- Diametru aproximativ filtru : 4 cm
- Clasă de protecţie : Clasa III
- Apărarea împotriva obiectelor străine şi a umezelii : IP 20
- Temperatura culorii : 3100 K
Densitatea de putere specifică
- la 2 cm distanţă : 30 mW / cm²
- la 5 cm distanţă : 9 mW / cm²
- la 13,4 cm distanţă : 5 mW / cm²
- Gradul de polarizare : peste 99% (480 – 750 nm)
- Greutate : 0.8 kg
- Etichetare CE : CE 1979
* Toate imaginile sunt cu titlu de prezentare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu